• +4-0744-206.779
  • [email protected]

Casele de lemn, afacerea din Secuime care a cucerit toată Europa. Cât costă o casă de lemn "la cheie" - avantaje şi dezavantaje

Sursa: Adevarul.ro, Data publicarii: 26 aprilie 2015

Construite "pe bucăţi" în satele din jurul Gheorgheniului, mii de case de lemn au ajuns în ţări din toată Europa, la clienţi dintre cei mai pretenţioşi.

Mai ieftine şi mai economice

Tot în Ciumani a dezvoltat o afacere similară Arpad Bege (44 de ani). Şi el spune însă că vânzările nu mai merg aşa de bine ca în urmă cu câţiva ani. Pe intern, cea mai mare cerere vine din zona Bucureştiului, iar pe extern au ajuns pe pieţele din Spania, Italia, Portugalia, Austria, Ungaria sau Slovacia.

"Marea majoritate a clienţilor interni sunt familii tinere, care au avut acces la internet, au citit, care au putut să demoleze ideea asta, că locuinţele de lemn nu sunt bune, tineri care au avut contacte cu exteriorul, au avut acces la media, au citit că şi casele de lemn sunt bune pentru locuinţe, chiar mai bune decât casele clasice de cărămidă. La avantaje e o dată preţul, este undeva la 60 la sută faţă de o casă făcută din cărămidă, al doilea avantaj siguranţa la cutremure, al treilea rxcentre24 avantaj dacă izolaţiile sunt făcute cum trebuie atunci costul de întreţinere şi costul de încălzire sunt mult mai mici decât la o casă clasică. Cu orice centrală se poate încălzi, ca şi o casă normală, dacă este făcută izolaţia bine costul de întreţinere a caselor de lemn este mult mai mic decât al una clasică, chiar şi la jumătate, vorbesc de încălzire. Un alt avantaj este rapiditatea de execuţie, la o casă de 100-140 de metri pătraţi în 3 luni poate să fie gata", explică Arpad Bege. Cele mai căutate case sunt cele care au între 120 şi 200 de metri pătraţi. Şi în cazul lui, "baza" afacerii o constituie comenzile de pe piaţa externă. "Până în 2010 cerinţa internă urca, acum dacă nu am avea export ne-am putea închide aproape", adaugă Arpad Bege.

Citeste mai mult...

 

 

Romania, te iubesc: solutia la criza economica - exportul caselor de lemn

Sursa: Pro TV, Data publicarii: 5 Decembrie 2010

In Harghita, romanii de etnie maghiara au descoperit solutia pentru a scapa de criza: construiesc case de lemn si le exporta in lumea larga. O afacere care merge si ia proportii. Atrasi de avantaje, si romanii incep sa recurga la aceste constructii, mai ieftine si mai usor de construit.

Afla mai multe despre acest subiect din video atasat!

 

Casele din lemn, de la 28.000 de euro

Sursa: Adevarul, Data publicarii: 5 aprilie 2010

In Harghita, romanii de etnie maghiara au descoperit solutia pentru a scapa de criza: construiesc case de lemn si le exporta in lumea larga. O afacere care merge si ia proportii. Atrasi de avantaje, si romanii incep sa recurga la aceste constructii, mai ieftine si mai usor de construit.

Cererea de case de lemn, mai puţin manifestată până în prezent, începe să se contureze uşor şi în rândul românilor. Preţurile mai mici, dar şi noutatea designului, sunt principalii factori care determină această tendinţă pe piaţa de profil. O casă din lemn, cu suprafaţa de 100 de metri pătraţi şi cu toate finisajele, costă aproximativ 28.000 de euro, spune Emilia Bege, reprezentant al companiei Bege Bege, care construieşte şi vinde astfel de locuinţe. Preţul este cu mult mai mic cel al unui proiect de casă din cărămidă. Clientul are totodată posibilitatea de a achiziţiona locuinţa în faza "la roşu", la un preţ de aproximativ 18.000 de euro, lucru care îi permite să o utileze şi finiseze după cum doreşte.

Citeste articolul »

 

Avantajele caselor din lemn

Sursa: Romania libera, Data publicarii: 30 septembrie 2009 de Marius Valentin Roman

"Tinerii sunt cei mai interesati" Cuplurile tinere par a fi cele mai interesate de construirea unei case din lemn, spune Arpad Bege, manager la Bege&Bege Company, firma specializata in realizarea acestor constructii. El precizeaza ca, pana acum, doar lipsa promovarii a facut ca cererea sa fie una relativ scazuta, insa promovarea intensa din ultima vreme a contribuit la o crestere a popularitatii acestor case. Astfel, compania reprezentata de Arpad Bege a onorat, in 2008, cateva zeci de comenzi in mediul urban, cifra care ar putea creste in viitor.

Citeste articolul »

 

Europenii se mută în case "made in Harghita"

Sursa: Gandul, Data publicarii: 6. decembrie 2010

Europenii se mută în casele românilor. Nu vin ei aici, ci noi le ducem casele acolo. În Harghita, românii de etnie maghiară au descoperit cum să iasă din criză: construiesc case de lemn şi le exportă în lumea largă. Un reportaj din cadrul campaniei "România, da!", de la Pro TV

După boomul imobiliar de acum câţiva ani, când tot omul îşi construia o casă din beton şi cărămidă cât mai mare şi scumpă, a venit vremea caselor ceva mai ieftine, din lemn şi cu timpi record de asamblare.

În ultimii ani, în depresiunea Gheorgheniului au apărut peste 40 de fabrici în care se construiesc case de lemn. Arpad Bege este unul dintre veterani, începând afacerea în 1994. Prima casă a dus-o la Craiova: "Când am fost prima dată acolo, la începutul anilor '90, intrau oamenii şi întrebau: da se poate sta în casele astea? Nu era cunoscut..."

Citeste articolul »

Proiecte case din lemn

Producatorul si constructorul de case din lemn din Harghita, Bege Bege Company SRL, va oferim preturi promotionale la urmatoarele modele de casa:

Oferta speciala promotie case din lemn - model Ildiko 28.000 euro

Proiect casa de lemn model Ildiko vedere oblicaProiect casa de lemn model Ildiko plan interior

Oferta speciala promotie case din lemn - model Emilia 19.200 euro

Proiecte casa de lemn vedere frontalaProiecte casa de lemn plan interior

Câteva apariții în mass-media:

stirileprotv adevarul Romania libera gandul

Găseşte-ne pe Facebook